ProEstetic Cosmetics

Pentru ca sunt o Valentina si pentru c-am invatat ca cele mai frumoase cadouri ti le faci singur, mi-am ales ziua onomastica pentru lansarea “ProEstetic Cosmetics”.

Va doresc tuturor o zi speciala, alaturi de cei pe care-i iubiti!

De parca am fi revenit dintr-o lunga hibernare.  Haideti sa ne luam in brate, sa ne pupam, sa ne uram cuvintele frumos ambalate…ca si cum am fi aterizat acum de pe alta planeta si nu am fi fost aceiasi si-n urma cu o saptamana. Ca si cum am ridica steagul la Start,  impartindu-ne viata in piste de stadion (cu Start si Finish); cliseele cer o noua partida, pentru ca aplauzele celor din jur cer competitie, catalogandu-ne viata ca-ntr-o olimpiada… vrei/ nu vrei.

Desi incerc sa respect tiparele Sarbatorilor, ma strange-n spate tot circul asta de …gloata. Am oroare sa trimit mesaje… pt ca asa se face, am oroare sa ma ghiftuiesc cu produse traditionale… pt ca asa e datina, am oroare sa alerg in disperare dupa cadouri simbolice …cica fix prin asta demonstram cat de mult tinem la cei dragi.
—–   etc etc… povestea e prea lunga, epuizanta si inutila —–

As fi trecut si aici pragul lui 2011 pe nesimtite, asa cum o fac in viata personala.
Nu astept “startul” pt a trai momente memorabile sau a-mi lua refreshul vacantelor impuse, asa cum nu astept “tiparele” pt a demonstra celor dragi cat de mult valoreaza…

Insa exista (totusi) un lucru care “ma fura” la fiecare inceput de an
…ragazul pe care mi-l iau, in fata calculatorului, doar cu MINE, in compania pieselor lui Katie Melua.

Revenisem din vacanta cu gandul la noile proiecte, la clikul de beauty, insa….pare ca spiridusii din birou sunt la locul lor si-n acest inceput de an…

Cand o ascult pe Katie mintea mi se goleste de tot balastul treburilor, de toti oamenii care-mi zambesc sub cliseul standard de “La Multi Ani”, de toata cavalcada agendei zilnice si trezitului la 7… si simt cum toate gandurile mi se indreapta intr-o singura directie:  doar sufletul meu. Peste care a mai trecut un an…

Sunt convinsa ca si voua vi se intampla acelasi lucru (motiv pt care am si ales sa va scriu), diferenta sta doar in poveste.
Ce va povesteste sufletul? Oare a iubit, s-a implinit, s-a chircit, a plans, a dezamagit, a zambit, a inramat daruri, s-a amagit cu vanitati?
Nu e treaba mea aici, insa, daca as fi in locul vostru, m-as incumeta sa-mi deschid sufletul, ca sa vad ce contine… E acelasi exercitiu de supravietuire pe care-l fac si eu, de cand ma stiu…femeie. Incerc sa nu ma pacalesc, si sa fiu extrem de onesta cu mine. Nu-i benefic sa-i vad continutul, devine frustrant sa-mi pun viata la zid.
Important e ca, dupa analiza, am reusit  anul acesta  sa zambesc… multumesc, Doamne!

A fost un an bun, ceea ce la mine se traduce prin dinamica, prin acumulare de experiente de viata si vise anesteziate…

“some call it fate, some call it love, some call it guidenes from above” sopteste Katie numai cat sa-mi adun gandurile…
Am in fata un an pe care-l vreau memorabil (bineinteles si-o spune orisicine de fiecare data).
V-ati prins insa ca sunt ani despre care nu ne amintim nimic? Sunt anii aceia in care nu te-a miscat nimic, nu ti s-a aratat nimeni care sa-ti schimbe pe “nesimtite” traiectoriiile vietii, ani in care doar ti-ai inchipuit ca ai fi facut vreo treaba importanta? In realitate te-ai ocupat cu viata si necesitaile ei cotidiene, fara sa-ti aduci aminte ca TU trebuie sa o traiesti pe ea, nu ea pe tine.

Eu una, ca o “fecioara” analista ce sunt, stiu concret ce vreau sa fac anul acesta, insa astept cu nerabdare sa vad ce planuri are viata cu mine… ce “temperaturi extreme” imi pregateste pentru a scoate un otel de calitate…

“it’s so easy to brake a heard, it’s so easy to close your eyes”  – canta dumnezeieste Melua si ma gandesc cat de nevinovat poti zdrobi o inima, fara sa-ti dai seama ce detaliu a putut ucide cu atata forta…
Am iubirea unei familii pe care o feresc de toate relele, am energia sa-mi resuscitez si cele mai complicate vise si nu vad de ce as privi cu teama un nou an (fie el de criza).

“Some people think it’s faraway, some know it’s with them everyday, to some needs the strenght to be a part and, you know, there are no wings that can blow it away in the air” – imi da refresh Katie, aducandu-mi aminte ca, in genere, pot face tot ce-mi propun, cu conditia sa ma conving pe mine ca alegerile mele vor avea SI participarea sufletului meu…nu numai a mintii mele. Am ajuns sa inteleg ca numai asa poti fi cu adevarat happy, pentru ca daca lasi numai mintea sa te tina de mana,
risti sa pierzi marele spectacol – cel al emotiilor memorabile, al adevaratelor bucurii, al  implinirilor de aur…

Sunt ani in care pierzi oameni dragi si incerci sa te recompui, sunt ani in care te ratacesti dar ceva sau cineva ti-e trimis sa-ti regasesti echilibrul, sunt zile pe care le-ai taia din calendar si altele pe care le incercuiesti doar pentru ca te-au inbogatit sufleteste… In toate e vorba despre viata ta, chiar daca uneori pare a fi vorba de altii…

Cred ca ceea ce incerc sa va spun cu delicatete e ca nimeni nu se poate pune in locul vostru, ceea ce inseamna ca trebuie sa aveti o extraordinara relatie cu voi insiva, bazata pe curajul de a admite ce nu poti, ce nu stii, pe stradania de a umple goluri si, neaparat, de a curata mizeriile din suflet.

Simplu… si simbolic,
va doresc un an frumos si memorabil!

M-a provocat o discutie pe forum, in care doar comentariile pe care le-as fi facut nu mi s-ar fi parut suficient de relevante…si astfel m-am vazut scriind un intreg articol. Si asta pt ca m-am regasit in …

Nimic nu se compara cu vitalitatea si optimismul celor „20 ani” sau cu intelepciunea si siguranta de la „40 ani”.

Dar cum priviti frumusetea la 30 ani?

Din ce prisma si prin ce filtre ati defini-o?

In opinia mea, consider ca trecand de 30 ani, depasesti pragul „frumusetii estetizate”. Este varsta la care nu esti frumoasa pentru ca esti admirata din punct de vedere estetic, ci pentru felul tau distinct de a-ti pune in valoare frumusetea; esti atragatoare pentru ca ai reusit sa te descoperi si sa-ti formezi propria imagine, analizand si selectand dupa propriile valori, si nu dupa ale altora. Ai trecut de momentul in care asteptai confirmarea celor din jur sa-ti spuna cine esti… cu ce-ti sta mai bine sau cum le-ar placea unora sa te imbraci sau sa te porti… te simti la fel de bine cu sau fara „spectatori”.

La 20 ani iti gasesti multumirea in zambetele si parerile celor din jur, dar la 30 te intrebi ce taina se ascunde dincolo de ele si cat de inselatoare pot fi… ai invatat deja sa privesti dincolo de aparente.

Este varsta la care te simti la fel de frumoasa si cand dormi doar patru ore pe noapte, si cand lumina din oglinda bate cam anapoda sifonand imaginea, si cand nu esti imbracata cu cea mai studiata tinuta, si in zilele in care parul o ia razna. De ce? Pentru ca frumusetea tine pana la urma de increderea pe care ai exersat-o in toti acesti ani. Este varsta la care personalitatea deja formata nu mai fluctueaza dupa parerile si reactiile celor din jur; pentru ca a devenit neinteresant sa-ti  consumi energia demonstrandu-ti atractivitatea si ai descoperit alte directii spre care chiar merita sa-ti indrepti atentia.

Invatand sa ne acceptam neconditionat asa cum suntem, cu calitatile pe care timpul ni le-a educat si cu defectele pe care am invatat sa ni le transformam in calitati, la 30 ani am inteles ca frumusetea are alta directie: din interior spre exterior.

Nu degeaba se spune ca femeia este in deplinatatea frumusetii dupa 30 ani.

Si asta pentru ca abia atunci intelegi de ce frumusetea tine de multe alte lucruri. Iar pentru a adopta teoria aceasta ai nevoie de timp si ani bine macerati.

Intr-adevar, este varsta la care ne dorim mai mult ca oricand sa oprim timpul in loc… dar nu neaparat privind prin prisma estetica (ca au aparut ridurile si rochiile preferate nu se mai potrivesc), ci din constientizarea faptului ca viata este prea scurta si s-au scurs ani nepasatori peste lucrurile care au cu adevarat valoare.

V-ati intrebat vreodata de ce marile companii cosmetice investesc in imagine pe grupuri de varsta de 30+ ani? Ati spune probabil ca aceasta este o categorie care are mult mai multa nevoie de produse de gen. Eronat! Se stie faptul ca adolescentele sunt cele care au mult mai multe probleme cu tenul si in consecinta investesc sume considerabile in rezolvarea lor, pentru a fi permanent in forma. Ei bine, alegerea companiilor vine din cu totul alt principiu: femeile de 30+ sunt mult mai pretentioase cand vine vorba de repere. Asadar e nevoie de alegeri mult mai calculate, mai intelepte, mai studiate, care sa transmita mult mai mult decat o simpla imagine; mesajul trebuie sa indeplineasca o serie de reguli mult mai pline de semnificatie…

Personal, consider ca varsta de 30 ani este cea mai frumoasa perioada din viata unei femei. Voi, cele care sunteti in masura sa faceti o comparatie, ce credeti? Am dreptate?

]]> http://proestetic.ro/mai-mult-decat-estetica/pragul-frumusetii/feed/ 3 http://proestetic.ro/mai-mult-decat-estetica/cosmetica-de-forum/ http://proestetic.ro/mai-mult-decat-estetica/cosmetica-de-forum/#comments Fri, 22 May 2009 15:57:25 +0000 Dana http://proestetic.ro/?p=495   

Rasfoind forumurile pentru a lua pulsul problemelor concrete ale “consumatoarelor de frumusete”, am remarcat o atitudine unanim valabila, in ce priveste “cultura cosmetica” (am fortat putin termenul pentru a fi cat se poate de elocventa).
  

Incepand de la diagnosticul tipului de ten si terminand cu alegerea produselor, fie ca e vorba de intretinere, fie ca sunt tratamente reparatoare, exista o deruta generala, tipica as putea spune:

Am spicuit rapid din ultimele forumuri vizitate:
” pentru hidratare voi ce-mi recomandati? “,
” daca tenul tau prezinta puncte rosii si este extrem de uscat si ustura… clar ai dermatita rozacee, si trebuie sa faci tratament cu…” .
“Folosesc produse impotriva acneei (Clearasil) si imi usuca pielea, chiar daca am tenul gras. Ce crema as putea folosi astfel incat sa-mi hidrateze pielea si, in acelasi timp, sa nu o irite…?”
“Cred ca e deja exagerat sa mergi la un specialist si pentru o crema hidratanta”

   Fara a concluziona neaparat din punctul de vedere al unui specialist facial, dar considerand ca am acumulat o educatie cosmetica de baza, simt nevoia sa fac aici, pe acest blog care se vrea a fi o sursa corecta de informare, urmatoarele precizari, care ar trebui sa le considerati notiuni fundamentale:

1.    Asumarea unui diagnostic din opiniile variate si neintemeiate ale prietenelor virtuale de pe forum, opinii care nu sunt garantia unor concluzii de specialitate, este o eroare majora. Si ne mai intrebam de ce apar diferite efecte secundare in urma folosirii incorecte a banalei creme hidratante pentru ten sensibil… sau de ce produsul nu a avut efectul scontat…
      Asa cum precizam si in Tipuri de ten-Diagnostic, va amintesc ca un examen cosmetic relevant nu se poate face integral nici macar de catre dumneavoastra, indiferent cate cunostinte aveti in acest sens. Va puteti doar forma o idee orientativa, dar ea nu este completa. Exact amanuntele conteaza. Tehnologia de diagnosticare de care dispune un salon estetic profesional depaseste posibilitatile superficiale ale unei examinari cosmetice de acasa. Ideal ar fi ca aceasta etapa sa o lasati pe mana esteticienelor sau dermatologilor care ar trebui sa aiba profesionalismul si experienta necesara diagnosticarii corecte a tipului de ten.
2.   In ce priveste alegerea produselor, e bine sa stiti ca:
     O crema poate merge bine la cineva, asa cum poate fi un esec pentru o alta persoana. Singurul care este in masura sa vizeze alegerea si implicit utilitatea anumitor cosmetice este iarasi specialistul. Orientati-va inteligent spre produse; in momentul in care urmariti achizitionarea cereti parerea cosmeticianei sau oricum unei persoane indreptatite sa confirme daca alegerea este cea corecta sau nu. Apropo’, diagnosticul nu se face in farmacii – rolul lor este “sa vanda!”, deci logic este discutabila increderea. Mare grija si la anumite saloane estetice cu renume care au target din “diagnostic” – o spun din experienta, am lucrat intr-un asemenea loc unde se impunea diagnosticul subtil “directionat” spre anumite tratamente si recomandarea de produse (din comercializarea proprie salonului) care, cinstit, nu ar fi reprezentat o necesitate.
      In momentul in care comentariile noastre de pe bloguri orienteaza spre o anumita crema priviti aceasta ca un indiciu estimativ, nici intr-un caz ca o certitudine ca acel produs va face aceleasi minuni si in cazul vostru. Exista o marja de eroare, asadar achizitionati si testati mostrele inainte de a cumpara produsul.
      Oricum, este de inteles deruta consumatoarelor cand pe piata sunt promovate sute de linii cosmetice, sute de firme si sute de ingredienti care mai de care mai “fenomenali”.
3.    Iar daca va doriti cu adevarat rezultate, mergeti garantat pe Dermatocosmetice profesionale, si nu pe produse de raft. Este adevarat ca acestea nu sunt produse pentru buzunarul mediu ( citez iarasi de pe un forum: ” recomandatzi produse scumpe si aleatorii care nu rezolva probleme ale tenului scump dar noi femeile mai suntem si normale la buzunar nu avem averi si nu toate suntem vipuri ” )
      Ei bine, nu ma refer aici la acelea dintre noi pentru care o “apa termala” care o gasim si la 30 lei este o avere… ma refer la acele persoane care sunt furate de cataloagele colorate si frumos prezentate gen Avon, Oriflame, etc… in virtutea faptului ca si colega de birou si-a luat minunata crema si nu i-a facut nimic rau… dar se vede ca nu ar fi facut nici ceva bun…   Fara a cadea in latura snobismului, filtrand si analizand detasat, fara a ma considera o sustinatoare a produselor scumpe, carora nu le vad UNEORI motivatia, ca esteticiana ma vad utila sa va fac cunoscute urmatoarele:
      Cand vorbim de branduri profesionale, avem garantia competentei si experientei, sunt branduri care au propriile laboratoare de cercetare si investesc foarte mult in studiul ingredientilor activi din produse, pe care si-i creeaza singuri; dezvolta mereu noi produse si noi tehnologii mergand pe expertiza. Un brand profesional nu cumpara ingredientii asa cum fac “firmele de imagine”. Un brand profesional nu va investi niciodata in reclama mai mult decat in produse. In plus, un brand cosmetic profesional nu va produce niciodata parfumuri, sampoane, vopsea de par, brizbrizuri, etc.
     

 Imi amintesc ce spunea si Miranda  in Crema de fata, crema de ochi, fiind oripilata de aceasi “tendinta” pe care am remarcat-o si eu:

” Majoritatea inca incearca, multe din ele la 30 de ani, Avon si Garnier sau asteapta sa le dispara ridurile cu Nivea!!! Pareri de bun simt erau multe, care indemnau fie spre dermatocosmetice (vad ca in top raman Roc si, in lipsa de buget, Avene si Ivatherm) sau spre Plafar. In rest… inclusiv doamne care cred, inca, in sfaturi de genul “nu va dati acum cu crema antirid, ca aveti riduri de expresie si pe urma nu mai reactioneaza pielea”.

   Cam acestea sunt regulile mele de baza, este posibil ca o parte dintre voi sa aiba un alt punct de vedere asupra acestor lucruri.
   Sunt curioasa cate dintre voi ati remarcat aceste aspecte.
   Voi ce “reguli de baza” aveti?

   Sa revenim la esential si sa privim putin lucrurile:

   In primul rand referirile mele tin de produsele vestimentare si nu au nici o legatura cu firmele de renume care comercializeaza produse cosmetice. Acolo situatia este complet diferita, iar brandul in aceasta ramura a infrumusetarii spune cu totul altceva.

   Vorbesc aici doar de nejustificatele „nume cu ecou” al creatiilor vestimentare, si de impersonalul „se poarta”. Din dorinta de epatare sau de integrare si acceptare in grupuri bine vazute se irosesc banii pe „carpe de firma”. Spun asta pentru ca doar o mica parte din consumatorii care aleg produse de gen, o fac pe principiul calitatii si nu al imaginii. As exagera sa afirm ca toata piata romaneasca este plina de „marfa ieftina”… ei bine, nu. Revolta vine atunci cand te astepti ca in spatele unei firme cu nume sa gasesti materiale superioare calitativ si mai ales croieli si finisari impecabile. Dar cand intri intr-un magazin de lux, care afiseaza numele unui mare brand, si gasesti bumbac turcesc modelat dupa ultima strigare a modei… si care se aseaza dezgustator de eronat… ramai cu un gust amar; iar virusul reducerilor ataca sistemul estetic de valori si astfel consumatorul devine o victima sigura.

   Situatia mi se pare si mai dureroasa cand vad cat de molipsitoare este boala la nivelul generatiei foarte tinere, acolo unde mentalitatea grupului face legea. Raman deseori fara replica cand vad ca fericirea unui copil depinde de acel obiect vestimentar pe care il au toti colegii de scoala… in ideea ca daca nu-l ai si tu esti exclus din grup. Grav este ca mentalitatea o intalnim la o varsta la care caracterul este in formare si exista riscul unor repercursiuni majore in cazul in care esti permanent eliminat. Cum poti face educatia valorilor unui copil, atata timp cat nivelul intelectul de discernamant nu si-a atins maturitatea? Cum poti explica ca „ a fi special” nu inseamna „ a fi remarcat”, ci tine de originalitate? Mi-ati raspunde, probail, ca atata timp cat nu aruncam cu bani inspre copii, alegem sa facem educatie. Gresit. Alegem sa educam frumos un copil care va avea permanent probleme de adaptabilitate si in consecinta probleme de caracter.

   Personal, consider ca ne putem hrani ego-ul si altfel, prin alt sistem de valori decat cel dictat si impus de majoritate, altfel decat prin „haine de firma” si „placeri de lux” care ne priveaza de multe alte satisfactii marunte.

   Concluzionez cu aceeasi intrebare: ori sunt eu prea ciudata si am idei deplasate, ori criteriile si standardele mele de viata ma fac inadaptabila generatiei actuale, ori judec gresit valoarea ?

   Voi ce parere aveti despre toate aceste lucruri?

   Involuntar te complaci “junglei” si inveti sa traiesti sub legile ei, cu senzatia ca intr-o lume atat de “nebuna” vei innebuni si tu pe zi ce trece, pe principiul: daca nu te acomodezi si vorbesti in “limba junglei” vei claca mai mult ca sigur. Intr-o lume atat de “rea” vei deveni cu siguranta la fel, din instinctul conservator de a supravietui.

   In astfel de conditii cat de mult merita sa ne preocupe educatia, standardele, bunul simt sau bunele maniere? Ne intrebam daca nu cumva ele au devenit inutile…
Raspunsul insa este sigur: bunul simt nu este si nu va deveni niciodata inutil, pentru ca il face pe om sa se respecte in primul rand pe sine.
“Daca nu putem fi buni, sa incercam macar sa fim politicosi” spunea Steinhardt. Gandind matur, acesta chiar este un pret atat de mare pentru o viata frumoasa?

   Pacat ca multi dintre noi intelegem aceste lucruri abia dupa o semnificativa experienta de viata, in care realizam ca bunele maniere nu sunt inutile si contribuie la formarea noastra ca “oameni”. Realizam ca satisfactiile care ni le da o asemenea atitudine pozitiva vor traduce “nimicurile vietii” in bucuria de a trai printre oameni civilizati.

   Cert este ca bunele maniere nu au fost adaugate arbitrar unor structuri sociale. Ele au radacini in frumusetea caracterului uman si in moralitatea sa.
   Chiar daca traim intr-o societate in care nonconformismul creeaza reguli, ar trebui sa fim atat de intelepti incat sa acceptam etapa obligatorie a conformismului.

   Buna crestere se dobandeste in mai multe feluri, iar experienta ocupa cel mai important loc. Ce vreau sa spun… Un comportament dezagreabil ar implica instantaneu o atitudine asemanatoare. Este reactia fireasca de aversiune pe care o simtim in momentul in care suntem ofensati. Abia aici intervine educatia si gradul de civilizatie la care “subscriem”. Reactionand identic sau prin atitudini moralizatoare si plicticoase ne-ar aduce in aceeasi categorie de prost crescuti. Educatia de clasa inseamna sa rezisti unor tentatii care te pot transforma intr-un “caracter ieftin”.Dar acest lucru se invata.

   Abia atunci cand esti convins ca trebuie sa rezisti “junglei” , oricum si in orice postura, vei intelege esenta celebrelor cuvinte  Manners make man – comportamentul il face pe om (gravate pe cladirea Colegiului din Oxford, acest simbol al educatiei de elita).

Ce inseamna sa fii atractiva?

Ce mecanism este in spatele unui stil sau unei atitudini vestimentare?

Societatea de consum exploateaza sezonier stiluri si… stiluri. Toate se traduc intr-un singur cuvant : moda – aceasta efemera care pune continuu amprenta asupra imaginii noastre. Permanenta dorinta de a fi atragatoare este, de multe ori, satisfacuta atunci cand ne supunem  modei, tinand pasul cu tendintele de sezon. Acesta este stilul pe care-l adopta generatia actuala.

Dar oare aceasta sa insemne STIL?

Stil = personalitate.

Este un punct de vedere caracteristic, este un mod de abordare personal, este o modalitate specifica de utilizare a limbajului si mesajului estetic.

Intotdeauna am considerat ca o persoana cu adevarat atragatoare este aceea care a reusit sa-si descopere si formeze propriul stil. Ea nu cauta sa imite, ea nu se supune modei, ea alege. Analizeaza si selecteaza. Dar nu dupa tendinte, ci dupa propriile valori.

Cautam sa etalam frumusetea dupa mintea noastra, iar fiecare minte o valorifica in mod diferit.

A avea stil inseamna a avea gust estetic. Iar celebra formula spune ca „ a avea gust inseamna a nu avea gusturi”

Stilul este marca imaginii de sine. Clasic, natural, romantic, inocent, efervescent, seducator, aventurier, sport. Iata cate stiluri atatea tipuri de personalitati. In acest punct deja psihologia isi spune cuvantul.

Ideal este atunci cand, adoptand un stil, armonizam perfect tinuta cu felul in care o purtam. Stilul preia si oglindeste personalitatea,  prinde viata din insusi felul de „a fi”. Atunci cand nu-ti porti haina intr-un mod natural devii penibil. Acesta este un echilibru care, atata timp cat exista in interiorul fiecaruia, se va vedea si la exterior prin atitudinile si relatiile cu ceilalti.

Psihologia estetica explica: „Atitudinile comportamentale fata de cei din jur tradeaza imaginea noastra fata de propria persoana, nevoia de rol si statut social, precum si caracterul fiecaruia. Cei ce se considera superiori vor manifesta un comportament de conducere excesiv. Prefera sa ii trateze cu superioritate pe cei din jur, sa se afirme fiind mereu inaintea celorlalti, atribuindu-si meritele pentru orice activitate, incercand sa se impuna prin vestimentatie (si ca stil, dar si coloristic), tonul vocii, pos­tura, privire, mimica si gestica. La polul opus se afla personalitatile retrase, care prefera sa adopte o atitudine stearsa, comuna, care nu iese cu nimic in evidenta, dar care pot compensa aceasta inchidere in sine printr-o mult mai bogata traire interioara”.

Este lesne de inteles ca adoptarea unui stil vine din dorinta de a-ti exprima identitatea, de a te valoriza. Presupune in aceeasi masura o  atitudine, un fel de a fi.

Iar atunci cand vom sti sa adoptam prin  atitudine un STIL,  abia atunci vom sti sa punem  in evidenta calitatile care le avem.

Civilizatie si eleganta. Constientizare. Rafinament, protectie si grija. Curaj si acceptare. Lupta. Sensibilitate si lupta.

Fie ca alege sa devina personajul pozitiv sau negativ, barbatul modern o face cu stil, respectandu-si tot mai mult propria persoana si punand accentul pe imagine si ingrijire.

Comportamente care pana nu demult erau considerate feminine, acum sunt imbratisate si de barbati. Barbatul modern incepe sa perceapa necesitatea unui aspect ingrijit care sa emane respect si atractie.

Intr-un ritm tot mai alert, viata se consuma intr-o doza tot mai mare de stres, ce determina accentuarea unor probleme existente si aparitia altora noi.

Poate de aceea astazi sunt diversificate game extrem de variante pentru ingrijirea masculina,tocmai  pentru a face fata acestei lumi agitate.

Dar ce alegem? Care dintre ele convinge, si dupa ce criterii?

Masculin gandind, ar trebui sa deducem ca acele produse care tintesc concret problemele si ofera confort.

Stiut fiind faptul ca una dintre cele mai mari probleme ale barbatilor este ingrasarea excesiva a parului, trebuie avuta in vedere achizitionarea unui sampon specific. Iar alegerea unui sampon pentru par gras sau cu matreata, din gama de produse cosmetice „de raft” nu este cea mai indicata(de avut in vedere ca reclama este „doar” sufletul comertului…). Aceste produse actioneaza asupra glandelor sebacee stimulandu-le, creeaza intr-adevar un efect benefic de scurta durata, dar in timp problema se poate agrava. Indicate in acest sens sunt doar sampoanele si lotiunile tratament cumparate din saloane profesionale sau din farmacii (produse dermato-cosmetice).

O alta problema spinoasa este caderea parului. Cel mai des intalnit tip de cadere a parului se numeste alopecie androgenetica si apare la barbati in jurul varstei de 30 ani, si este, asa cum ii spune si numele, de natura genetica, fiind influentata de hormonul masculin: testosteron.

Tehnica actuala permite efectuarea de transplanturi, insa pana acolo, barbatii pot ameliora, incetini sau regenera parul cu produse speciale, achizitionate la fel, din saloane sau din farmacii.

Este cunoscut faptul ca pielea masculina are un nivel ridicat de sebum si o rata mai mica de hidratare in comparatie cu pielea feminina. Acestea, impreuna cu diferenta de PH ( cel masculin fiind mai acid) sugereaza faptul ca folosirea produselor destinate femeilor, asa cum obisnuiesc majoritatea barbatilor, nu este alegerea potrivita. Produsele pentru barbati au formula unica si sunt special concepute si adaptate tipului de piele.

O problema, cu care m-am confruntat personal in cabinet, este aceea ca un  consumator masculin va avea nevoie de informatii mult mai concrete si detaliate asupra produselor pe care le foloseste decat o femeie. Barbatii vor cabinete exclusiviste si neaparat tratamente personalizate, chiar daca, spre exemplu, e vorba doar de un tratament  cosmetic standard pentru ochi. Este lesne de satisfacut aceasta problema atunci cand vine vorba de un tuns, intrucat rolul stilistului este de a sugera tunsoarea potrivita fiecarei conformatii faciale in parte, bucurandu-se astfel de unicitate si, implicit, rafinament. Dar in cazul unor tratamente sau produse cosmetice situatia se schimba.

De apreciat este faptul ca piata actuala este in expansiune, in ce priveste nevoile masculine, iar ofertele se perfectioneaza si se adapteaza constant. Sunt create game speciale dedicate barbatului care a constientizat ca trebuie sa acorde timp si atentie felului in care se prezinta.

O intrebare pe cat de retorica pe atat de disputata. Logic, exista un singur raspuns: DA, imaginea conteaza! Iar ca estetician sustin acest lucru. Dar ca adult, care a invatat sa priveasca dincolo de aparente, ezit.

Probabil majoritatea este constienta ca succesul depinde de imaginea promovata.

Cat de bine sunt vandute produsele ieftine calitativ, dar cu o reclama buna! Cat de strategica este in politica o imagine studiata! Cat de importanta este imaginea pentru ocuparea unui loc de munca! Si cel mai elocvent exemplu al acestei realitati il vedem, la tot pasul, pe strada, in sutele de masini scumpe, haine de firma, mobile luxoase, care-s in mare procent imaginea snobismului pur romanesc. (cum bine spunea M. Badea intr-o emisiune:  “Romanul  are masina de 70 mii euro si sta intr-o locuinta de 30 mii”)

De ce?

Pentru ca majoritatea este preocupata de ceea ce “da bine”. Viata este atat de estetizata incat imaginea este cea care face ierarhizarea.

E drept sau nu e drept, asa suntem construiti, aparentele reprezinta criteriul dupa care judecam valoarea.

Dar!

Priveste un lucru. Priveste-l si a doua oara. Cand te vei roti 360 grade in jurul lui, e corect, vei vedea aceeasi imagine… dar altfel… privita ca un intreg, si cu acele detalii care la prima vedere ti-au scapat. Atunci vei spune: cat de mult inseala aparentele!

Si ca sa fiu si mai concreta, vin cu o intrebare : cat putem rezista intr-un mediu in care imaginea exterioara nu corespunde valorilor noastre?  Principiul rezonantei va scoate la iveala, mai devreme sau mai tarziu ceea ce e in profunzime. Pana la urma nu noi adoptam imaginea, ci imaginea se va adapta la noi.

E drept ca toate acestea depind de modul de perceptie al spectatorului. Fiecare isi promoveaza propria imagine, pe care ceilalti o percep si o trec prin filtrele valorilor si ratiunii. Mai precis, fiecare prezinta in fata celorlalti “masca” sa existentiala, cu particularitatile care-l fac unic ( maniere, gesturi, atitudine, postura, mimica, ton), aplicand teorema : a fi = a fi vazut bine.

Incercand sa nu intru in aceasta sfera a ipocriziei, afirmand ca numai imaginea interioara este esenta, si ca nu conteaza cum te prezinti,  concluzionez ca:

Imaginea conteaza! Dar depinde cum o porti!

Exteriorul denota ceea ce suntem, dar nu si valoarea morala pe care o avem, valoare pe care, de multe ori  timpul o tradeaza…

Post Scriptum

Sursa: ziare.com

Intr-o dimineata rece de ianuarie a anului 2007 in statia de metrou “L’enfant Plaza” din Washington si-a facut aparitia un tanar violinist. “Artistul” nu iesea cu nimic in evidenta in peisajul cotidian. Un tanar care incerca doar sa stranga niste bani de buzunar.

Si-a scos vioara si apoi a lasat cutia deschisa in fata sa. Tanarul violinist a cantat mai multe piese din Bach, timp de aproape o ora. In tot acest timp, peste 200 sute de oameni au trecut prin statie in drumul lor catre serviciu. Fiecare dintre ei a reactionat diferit. Dupa trei minute un barbat isi da seama ca tanarul este talentat si intepreteaza o arie deosebita. S-a oprit pentru cateva clipe, iar apoi si-a continuat drumul catre serviciu.

Dupa alte patru minute, violonistul primeste primii sai bani din acea zi. O femeie arunca in cutia viorii un dolar si isi continua drumul fara sa se opreasca. Dupa alte cateva minute un tanar poposeste mai mult timp in fata violonistului, se uita apoi la ceas si porneste mai departe. Zece minute mai tarziu, un baiat de trei ani se opreste in fata tanarului, insa mama sa il trage grabita de mana, desi copilul se oprise fascinat de muzica violonistului.

Multi alti copii au reactionat aproape la fel in momentul in care au trecut prin fata tanarului muzician. Insa, fiecare parinte, fara nicio exceptie, i-a fortat sa mearga mai departe.

Dupa 45 de minute tanarul violonist inca mai canta din celebrele piese de Bach. Bilantul: doar sase persoane s-au oprit din drumul lor si au ascultat pret de un minut sau doua sunetele viorii. Aproximativ 20 de persoane i-au dat bani. Dar toti au continuat sa mearga mai departe. In total, 32 de dolari.

Dupa o ora de cantat, situatia a ramas neschimbata. Nimeni nu a aplaudat, nimanui nu i s-a parut nimic ciudat sau iesit din comun. Nici macar o persoana din toate cele doua sute nu a intarziat mai mult de cinci minute in fata tanarului violinist. Nimanui nu i s-a parut o aparitie extraordinara acest spectacol.

Prea ocupati pentru a ne opri si a recunoaste un geniu

Vioara la care a cantat tanarul din metroul din Washington este un Stradivarius si valoareaza peste 3,5 milioane de dolari. Insa nu acest fapt ar fi trebuit sa fie recunoscut, in primul rand, de trecatorii matinali ai metropolei americane.

Tanarul artist care a interpretat pe unul dintre cei mai complecsi si dificili compozitori ai lumii, Johann Sebastian Bach, nu era nimeni altcineva decat violonistul Joshua Bell, unul dintre cei mai valorosi muzicieni ai lumii din acest moment. Insa, nici faptul ca niciun trecator nu l-a identificat pe Joshua Bell nu reprezinta pacatul cel mai mare al celor peste 200 de trecatori din statia “L’enfant Plaza” din Washington.

Cu doua zile inainte de acest experiment, Joshua Bell a cantat la teatrul din Boston cu casa inchisa, iar un bilet la concertul sau a costat cel putin 100 de dolari. Ceea ce ratasera toti trecatorii din statia metroului din Washington era una dintre cele mai exceptionale interpretari muzicale din lume. Unul dintre cei mai buni muzicieni moderni interpretand pe unul dintre cei mai mari compozitori ai tuturor timpurilor – Johann Sebastian Bach. Un lucru care a scapat tuturor celor grabiti spre munca.

Recitalul incognito a lui Joshua Bell a fost un experiment social organizat de cotidianul american Washington Post . Scopul acestui experiment a fost acela de a detecta prioritatile oamenilor, perceptiile si gusturile lor.

Din rezultatele acestui experiment se ivesc cel putin cateva intrebari: cat de dispusi suntem sa recunoastem frumusetea unui lucru intr-un mediu comun si la o ora nepotrivita? Un lucru mai are aceeasi valoare pentru noi daca il desprindem de locul in care s-a consacrat? Putem recunoaste talentul si geniul intr-un mediu cat se poate de obisnuit? Nu trecem de prea multe ori pe langa lucruri magnifice fara a deschide ochii asupra lor? Nu cumva ne-am obisnuit sa recunoastem o calitate sau un merit doar atunci cand acelui lucru i s-a pus deja o eticheta si e recunoscut “oficial”?

Cum recunoastem valorile si cat pret punem pe ele?

Pentru a intari puterea acestui experiment trebuie spus ca statia de metrou “L’enfant Plaza” este situata in centrul orasului Washington, acolo unde este concentrat intregul aparat administrativ guvernamental american, iar oamenii care la acea ora treceau prin statia de metrou erau persoane cu o educatie culturala cel putin de nivel mediu, ei fiind analisti politici, project manageri, finantisti, consultanti politici sau directori de departamente.

Ce putem intelege dupa ce am aflat despre acest experiment? Inainte de toate, cred ca ramanem cu un gust amar. Ne-am fi dorit sa nu se fi intamplat asa… Ne-am fi dorit ca macar un singur om sa se fi oprit pentru mai mult de doua minute …

Concluzia acestui experiment este una trist de adevarata: daca nu avem timpul si aplecarea necesara pentru a ne opri macar pret de cinci minute (asta in cazul in care nu putem sa il recunoastem pe deplin) in fata unuia dintre cei mai buni muzicieni din lume cantand una dintre cele mai inaltatoare melodii compuse vreodata, la cel mai de pret instrument fabricat de om vreodata, atunci la cate alte lucruri minunate nu dam cu piciorul in fiecare zi, cate alte lucruri cu adevarat frumoase si inaltatoare nu ratam zilnic pentru ca nu avem timp sa le observam sau pur si simplu ne-am pierdut puterea de a le recunoaste….?

Pierduti in graba noastra zilnica minora, in fuga permanenta, in ascunderea din care nu mai avem timp sa iesim, noi, copiii societatii moderne acaparati in totalitate de informatie si tehnologie, am uitat sa mai privim in jurul nostru detasati, am uitat sa invatam sa nu ne mai grabim…

In fuga noastra permanenta de autentic am ajuns sa avem nevoie de Etichete si de Marci pentru a ne putea ghida in viata, in lumea valorilor. Iar drama noastra este ca toate Etichetele si Marcile care ne ghideaza viata sunt puse de altii, rareori de noi. Avem nevoie de recunoasterea unui institutii precum Atheneul, care sa gazduiasca un Joshua Bell, pentru a-l privi pe violonist ca pe o valoare.

Daca Joshua Bell nu se afla in incinta unui Teatru sau unui Atheneu consacrat, atunci nici noi nu ii acordam atentie si nici nu il aplaudam. In schimb, batem din palme minute in sir la concertul unui Joshua Bell, fara sa fi inteles sau trait poate mare lucru din muzica sa, doar pentru ca asa se face, asa face toate lumea, asa trebuie sa fie facut… asa “da bine”!

Traim intr-o lume in care valorile estetice sunt injosite, intr-o lume in care daca pretul pune nota, asa-zisul “bun gust” se remodeleaza dupa alte norme, nici intr-un caz estetice. Revoltator este ca promovam gustul pentru acest kitsch contemporan, in toate formele lui, pentru ca aceasta este “moda”. Astfel i ne supunem mai mult sau mai putin voluntar, adesea prin indiferenta, sau prin lipsa de discernamant, si inghitim foarte usor tot ceea ce se cheama “marfa comerciala”.

In ce priveste consumatoarele de prost gust, sau mai bine zis cu gust pentru lucruri estetice scandaloase, este normal sa impresioneze publicul printr-o imagine care epateaza si pune in evidenta orice si oricum… pentru ca in limitarea lor intelectuala asa dovedesc superioritatea asupra semenelor.

Si cum kitschul apeleaza la stridenta si la zgomot pentru a retine atentia si a zgaltai simturile fara prea mare bataie de cap, se remarca foarte usor, la tot pasul, si inca de la mare distanta, aceste manifestari artistice ieftine.

Categoria care corespunde intru totul acestui “stil artistic” este clar pitzipoanca (tzoconela, tzucupida… si alte prezente citadine contemporane) – asupra carora este inutil sa mai insist intrucat deja s-a ajuns la saturatie.

Grav este insa faptul ca acest kitsch a devenit norma si nu exceptie.

Lasand la o parte kitschul cocalar, exista acel kitsch care se pliaza foarte usor pe consumatorii decenti, si satisface cu usurinta naivitatea si gusturile umile ale oamenilor normali, care au cat de cat o masura estetica. Spun asta pentru ca oricine poate ajunge la un moment dat intr-o ipostaza kitsch, fie prin piese vestimentare aruncate la intamplare intr-un ansamblu incoerent, fie din dorinta de a fi in pas cu moda face alegeri nepotrivite, caraghioase uneori in raport cu persoana sa, fie chiar printr-o tinuta perfecta dar destinata a fi purtata in cu totul alte locatii sau imprejurari – si aici vorbesc de kitschul de atitudine, fie… sec, din prost gust.

Si ca sa fiu mai concreta incerc sa-mi amintesc o mica parte din decorul  pe care-l savuram zilnic si la tot pasul:

• Pe primul loc sunt nelipsitii blugi cu talie foarte joasa, care se poarta cu sunculitele la vedere, in cea mai clasica combinatie cu o bluza vaporoasa care luneca promitator in josul umarului. A nu se intelege gresit!  Acesti blugi sunt in regula ca piesa vestimentara, problema tine de cine-i poarta. Este dezgustator cum se pot etala kilogramele in plus din dorinta de a fi trendi.
• Unul dintre cel mai intalnit kitsch, in special la barbati, este purtarea sosetelor albe la pantofi. Dar deja asta tine de … educatie estetica si mai putin de bun simt.
• Abundenta de policromii, imprimeuri si texturi este tulburatoare, rivalizand parca cu arena unui circ. Deranjante aici nu sunt culorile vii, ci modul cum sunt ele aruncate la intamplare, sau combinate in cele mai nastrusnice presupuse reguli: carouri mici si carouri mari intr-o dementa de combinatii, imbinate eventual cu ceva dungi si asezonate cu o esarfa inflorata. Poate se accepta asemenea creatii vestimentare, dar a nu se confunda show-ul de pe scena fashion-tv cu bulevardele noastre sau cu locul nostru de munca.
• Decoratismul exagerat. Accesoriile sunt ca si cireasa de pe tort, dar depinde UNDE o asezam si CUM. Chiar daca accesoriul in sine nu este de valoare, el poate capata pret prin modul in care este armonizat. Prin accesorii nu urmarim impodobirea, ci evidentierea anumitor segmente, si mai ales respectand intotdeauna armonia detaliilor.
• Evidentierea “dotarilor fizice” prin tinute nevinovat de provocatoare. Rostul unei tinute sexi este sa fie o sugestie psihologica, sa denote mister, nu sa starneasca cheful de imperechere al publicului dornic de senzatii tari. Stimularea testosteronului se face ori in intimidate, ori in spatii cu asemenea destinatii – cluburi…etc, dar nu in activitatile cotidiene si nici pe bulevard. Cum, de altfel, e de bun gust ca lenjeria sa ramana in timpul zilei la locul ei, nu sa decoreze blugii si nici sa fie (din greseala) afisata de sub bucatelele care acopera diferite parti ale corpului; iar in ce priveste culoarea sau forma ei, e de bun augur sa nu o etalam la public prin piese vestimentare vaporoase si cat se poate de stravezii.
• Nelipsitul accesoriu de lac. Este intr-adevar trendi, dar acest detaliu cere mult mai multa atentie decat orice altceva (fie ca e vorba de poseta, curea sau incaltamine). Atunci cand vinilinul poleit detroneaza pielea nu poti pretinde acelasi respect. (Lasand la o parte aberatia unei cizme lungi de lac, care tine si loc de fusta …pentru extazul taximetristilor de la colt)

Exemple ar fi multe, probabil ca am sa revin asupra multor altor megakitschuri in alt post.

Ideea se vrea a fi alta. Chiar daca o adoptam sau nu, aceasta “moda” traieste si se alimenteaza cu propriul ei spectacol, sub amprenta privitorilor. Si daca acest kitsch care a ajuns pe podium este aplaudat, vom fi obligati in continuare sa suportam acest cotidian ieftin. De ce s-ar oferi altceva atunci cand asta se cere? Lac sa fie, ca broaste-s multe!

]]> http://proestetic.ro/mai-mult-decat-estetica/kitsch-sau-comedia-citadina/feed/ 1