Expresia ochilor da atitudine intregii figuri. Ochii pot intineri sau imbatrani, ofera indicii asupra stilului de viata, asupra sanatatiii generale, cat si asupra starii de spirit .

Si pentru ca sunt cea mai expresiva componenta a fetei, nu numai prin rolul estetic pe care-l joaca, este esential  sa le acordam  importanta cuvenita.

Orice neregula (insomie, poluare, stress, suparare) marcheaza in principal ochii.  Acestea isi lasa amprenta asupra lor prin cearcane, iritatii, pleoape umflate si riduri.

DE CE AVEM CEARCANE?

In primul rand trebuie evidentiat ca pielea de la nivelul ochilor este extrem de subtire (cam jumatate de milimetru) si capilarele sunt foarte apropiate de suprafata. Pe langa faptul ca epiderma este de patru ori mai fina decat in restul fetei, lasand sa se vada prin transparenta sa culorile albastrii ale vaselor sanguine, ea este lipsita de glande sebacee si sudoripare, ceea ce mareste semnificativ gradul de deshidratare si uscaciune. De aici remarcam usor faptul ca principala cauza a cearcanelor este de natura genetica, depinde de constitutia fiecarei persoane  si  se manifesta in special la cele care prezinta o vascularizatie vizibila la suprafata pielii (cu epidermul foarte subtire).

Formarea cearcanelor este cauzata si de congestia venelor care dreneaza sangele de la nivelul ochilor . Acestea se umfla si devin mai mari si inchise la culoare. Mecanismul fiziologic de producere a cearcanelor este similar celui de producere a vanatailor.

Remarcam si aici o consecinta a unei deficiente de circulatie, care provine, de regula, tot pe fond ereditar.

Cearcanele pot avea diferite nuante: albastrui, verzui, rosiatice, cenusii sau maronii.

În functie de culoarea lor putem afla cîteva indicii despre cauzele aparitiei cearcanelor. Petele albastrui indica o circulatie proasta a sangelui, cele violete trag un semnal de alarma în ceea ce priveste functionarea inimii, cele cenusii denota o dereglare hormonala, iar cele maronii sînt adesea ereditare.
Pe lînga informatiile pe care nuantele cearcanelor ni le pot furniza, exista totusi si alti factori care duc la aparitia acestora: fumul excesiv de tigara, alcoolul, o dieta neadecvata (consumul exagerat de dulciuri, grasimi, carne), tulburarile menstruale sau chiar excesele sexuale. Nu trebuie sa uitam nici de dietele severe care duc la slabirea brusca a organismului. Daca alegem sa slabim peste noapte, cu siguranta isi vor face aparitia inesteticele cearcane. O dieta drastica nu face altceva decat sa ne dea peste cap metabolismul, si, evident, sa ne schimbe culoarea pielii.

Persoanele care clipesc prea des, care au ochii iritati sant predispusi sa faca cearcane.

PUNGILE

Pe langa cearcane, se pot adauga pungile – o acumulare de apa, care nu este absorbita de sistemul limfatic si de grasime.

Retentia de apa, cauza acestor umflaturi inestetice poate fi de natura interna: o alimentatie prea sarata sau chiar un semn al insuficientei renale .

Inflamarea pleoapelor apare dimineata, intrucat in timpul somnului microcirculatia sangelui este nula, lucru ce duce la acumularea de lichide, motiv pentru care pielea se inflameaza.

REMEDII

  • drenaj prin masajul fetei si al zonelor din jurul ochilor (în jurul oaselor orbitelor, radacinii nasului sau coada ochilor)
  • aplicarea unor creme dedicate sau a unor produse naturiste pe toata zona din jurul ochilor
  • hidratare intensa cat si hidratare interna (consum crescut de legume si fructe)

TRATAMENT

In primul rand este interzisa stergerea apasata cu prosopul a zonei de sub ochi. Orice  traumatism minor poate leza cu usurinta aceasta zona. Orice mancarime sau usturime poate contribui la aparitia cearcanelor din cauza lezarii capilarelor de sub piele. Nu exagerati cu masajul zonei perioculare.

Desi nu este cel mai important lucru pentru a impiedica formarea cearcanelor, respectarea orelor de odihna asigura drenarea vaselor de sub ochi si previne aparitia pungilor. Desi este destul de greu sa ai parte de opt sau mai multe ore de somn in fiecare noapte, se poate recupera acest deficit de odihna prin asigurarea acestor ore de somn macar o noapte pe saptamana.

Diureticele care absorb apa de la nivelul pielii trebuie eliminate.

Expunerea la fumul de tigara si alti factori poluanti pot afecta balanta delicata a componentelor biochimice de la nivelul pielii, aceasta pierzandu-si hidratarea si elasticitatea.

Pe piata exista diferite creme de ingrijire si geluri care pot ameliora si estompa cearcanele, dar efectele acestora sunt trecatoare. Rezultate bune se obtin cu ajutorul cremelor care contin vitamina C si K.

In tratamentul cearcanelor este indicat sa folositi un produs cu o concentratie mare de apa termala, asociata cu cafeina, potasiu si mangan. Astfel are loc actiunea de drenare a pleoapelor umflate si a cearcanelor, manganul redand luminozitatea pielii, iar potasiul asigurand un drenaj bun al vaselor capilare.

Folosirea cremelor care contin siliciu ( substanta  protejeaza foarte bine fibrele de sustinere la nivelul ochilor: colagenul si elastina).

Folosirea cremelor cu alantoina : decongestionant, antiiritant, asigura regenerare rapida a pielii.

Exista si o formula care sa contina coenzima Q10 sau acid folic care ajuta la repararea deteriorarilor celulare cauzate de factori externi.

Un mijloc de prevenire si combatere a afectiunilor oculare il constituie polenul, care contine aminoacizi esentiali, combate radicalii liberi si regenereaza functiile pielii avand un rol foarte important in procesele trofice desfasurate la nivelul ochilor. O lingurita de polen asigura necesarul din acesti aminoacizi atat de benefici pentru ochi.(atentie pentru alergici)

Extractul de castan si hamamelis este recunoscut pentru eficacitatea sa in decongestionarea zonei oculare cat si a reglarii sanguine. Cremele pentru tratament la nivelul ochilor al renumitelor branduri ca Guinnot, Academie  sunt in marea lor majoritate pe baza de extract de castana.

Personal, in cabinet sunt fidela catorva produse cu care lucrez de cativa ani, cu succes garantat: revitalizant pentru ochi  si combinatia perfecta intre ulei de maces si ulei de trandafir, pe care o puteti achizitiona din acelasi loc ca si mine:  Shoppiness.ro

MASCA NATURALA PENTRU CEARCANE ( aplicare 30 min)

Masca cu castravete, cartof, lamaie si aloe vera – Cartoful, prin continutul bogat in potasiu, are importante proprietati drenante si calmante, reduce cearcanele si calmeaza pleoapele iritate.. Cartofii cruzi sunt foarte buni si pentru pungile de sub ochi.

Masca cu vitamina E si vitamina C ( atentie : vitamina E-capsule si vit C- fiole, intrucat au molecula penetrabila la nivelul epidermei)

Masca cu tei,albastrele, musetel –  o masca puternic decongestionanta.

Masca cu struguri – strugurii contin flavonoizi – antioxidanti de 10 000 ori mai puternici decat vit E si C.

Masca cu ceai verde si ceai negru – aceste ceaiuri sunt benefice atat pentru cearcane, cat si pentru pungile de sub ochi. Ceaiul verde are actiune drenanta si contine polifenoli si favonoizi – molecule remarcabile antiage. Pliculetele umede se aplica direct pe pleoaope.


15 comentarii

  1. Dana Salut:)
    Mi a atras atentia un produs bineinteles organic-ca e la moda:)) , mai exact eye revitaliser-be baza de uleiuri:macese,ciubotica cucului,zmeura,musetel,trandafir.Intrebarea mea este generala,nu se refera strict la acest produs:D esi suna putin bizar:)) vreau sa te intreb daca aceste uleiuri au vreun rezultat folosite pt pielea din jurul ochilor.Spun asta..pt ca ori nu am inteles eu bine ori sunt prea multe pareri venite de peste tot, dar am citit recent o carte unde o domnisoara make up artist spunea ca uleiurile de multe ori nu isi fac treaba deoarece nu patrund profund in piele -deci e inutila folosirea lor pe fata…ups:)) haha eu deja rad ca suna bizar…Ce crezi?!

    1. Author

      Suna de-a dreptul bizar!!! Donsoara ‘ceea care mai scrie si carti e …la furat :)) ) Sunt uleiuri EXCELENTE pt ten, sunt altele comedogenice, sunt altele prost facute (depinde de marca) …sunt n si n uleiuri…dar a generaliza intr-o asemenea aberatie ….
      Prea mult de povestit, dar crede-ma pe cuvant, ca la asemenea bazaconii, tre sa dai „next” :)

  2. buna. am 30 de ani si deja ridurile de expresie isi fac prezenta tot mai nasol mai ales dimineata sau dupa turele de noapte :( as vrea sa stiu ce m-ar putea ajuta ca ochii mei sa arate mai tineri? urasc laba gastei :(( nu am pungi dar ridurile ma obsedeaza.am si un ten prea uscat care ajuta mult la instalarea lor :( Daca cineva ma poate ajuta cu un sfat ii multumesc mult de tot de pe acum. pupici.

    1. Author

      Elyana, foarte greu sa te ajute careva, chiar daca am avea in intentie. Nu-ti stim tipologia, ce, cum si cat ai folosit… plus inca alte cateva detalii esentiale. Iar mie, cu toata bunavointa, nu-mi permite timpul sa fac aici un diagnostic atat de detaliat, online este extrem de complicat (ca sa mai ai si rezultate).

  3. Dana, vin si eu cu o intrebare, doi ani mai tarziu. Spune-mi te rog daca e recomandat tratament cu plicuri de ceai negru in fiecare zi? Am folosit metoda asta cand ma trezeam cu ochi umflati (am si descoperit motivul, era prea cald in camera peste noapte si dormeam putin). Pot sa-ti mai spun ca folosesc o crema de ochi in fiecare seara, un usor masaj si dorm fara perna. Asta nu neaparat pentru ochi, ci pentru ca nu le mai suport.

    Poate stii tu vreun alt tratament naturist pe care l-as putea face de cateva ori pe saptamana. Vreau sa simt ca fac mai mult pentru ochii mei :)

    1. In articolul ei, Dana a dat mai multe exemple de masti si tratamente naturiste pt cearcane.
      Eu nu am probleme cu cearcanele, cel putin nu vizibile, si cand ma trezesc cu ele mai movulii de obicei le acopar, din lene de a le trata. Si nu e corect ce fac, dar… mereu spun ca-s tanara si am timp :)
      Insa pararea mea este, ca daca te obsedeaza cearcanele tale, si le simti ca pe niste pungute purtatoare de oboseala, ar fi minunat sa nu te bazezi doar pe niste masti naturale, ci sa cauti un tratament adecvat si in farmacie, nu doar o crema simpla de ochi, ci ceva elaborat si cu indicatii speciale pt cearcane.
      Mult succes, si sper sa ramai in comunitatea asta minunata formata de Danuta.

  4. si am uitat cearcanele mele dimineata sunt super umflate, si mai am si ridurile de expresie

  5. salut! am si eu o intrebare care e mai bun ptr cearcane, extractul de ceai verde sau un ulei din samburi de struguri sau ulei din samburi de caise, am cearcanele marocnii si chiar cenusii:) ms

    1. Author

      Salut, Satenule! :)

      Vezi in noul articol raspunsul meu.

      Toate uleiurile de care am vorbit sunt dedicate. Ideal… combina-le!

  6. Da, inteleg ce vrei sa spui, este un video pentru novici, nu initiati. :) M-am uitat si pe celelalte ale ei si sunt in acelasi registru, cu doar informatii bazice, insa utile totusi si acelea.

    Poate faci si tu candva, ar fi aproape un pionierat cred, nu prea gasim la noi asa ceva.

  7. Dana, da, chiar despre un video era vorba si incercasem eu sa ii parafrazez inormatiile, sa nu va mai pun sa il urmariti si voi. :) Asta este linkul: http://www.videojug.com/film/how-to-care-for-your… E vorba de un specialist in beauty si e foarte draguta. Dar eu intotdeauna am folosit crema pe toata suprafata ochiului si eram curioasa si de parerea ta referitor la asta…

    Glumeam cu expresivitatea, stii tu asa-numitele riduri "de expresie". :P Si mie mi se spune ca am o privire expresiva desi nu le am.

    Esti tu in poza? Esti superba! :x Daca nu spuneai, chiar credeam ca este o poza photoshopata de pe net. De fapt sincer aveam impresia ca esti putin mai in varsta, probabil pentru ca iti vorbeau unele fete cu dvs.

    1. Author

      Multumesc Alexa pt link.

      Prezentarea din videoclip …. :-s sincer mi se pare “apa de ploaie”. E tare draguta esteticiana, am remarcat cabinetul super (defect profesional), dar nu stiu ce anume imi da senzatia de “light”. M-am pus in situatia in care as recomanda astfel de metode clientelor sau situatia in care le-as executa eu. Sunt convinsa ca vor gandi ”multumim frumos… o fi benefic… dar noi ne dorim altceva” :D Motivele? Nu lasa impresia de tehnica “wow” sau nu prind eu principiul. Una este presopunctura in cadrul unui masaj complex si alta este … ce am vazut in clip.

      Cu foto, multumec mult. Am postat-o la insistenta prietenilor, dar daca ar fi dupa ei …:) Eu tocmai am implinit 34 in septembrie; iar “prefixul dvs” imi da fiori… :)

  8. Foarte util articolul, Dana, felicitari!

    Am o intrebare legata de masajul pentru zona ochilor. Cum trebuie efectuat si de fiecare data cand aplicam crema de ochi? Citisem pe un site sfaturi de la un specialist, care indicau masajul in jurul oaselor orbitelor cred, presand usor in puncte si apoi miscari uniforme ascendente. Motiva ca se absoarbe crema, ajungand unde este nevoie, dar mie mi se pare ciudat sa nu o aplic pe toata suprafata zonei ochilor :-? (din interior spre exterior).

    Sunt de acord cu tine in legatura cu prevenirea. Eu nu am deloc riduri la ochi (din structura mea, probabil sunt inexpresiva :)) dar nu mizez totusi prea mult pe asta, ci pe ingrijire.

    1. Author

      Alexa, iarasi multumesc si eu! Esti atat de draguta :)

      Stii ca am mai vb noi la un moment dat … ridurile odata aparute ori le ignori ori fuga la chirurgie… Liniile fine de deshidratare le mai atenuezi in timp dar ridurile nu prea.

      Personal tin foarte mult la ingrijirea speciala pt zona ochilor, mai mult decat la orice tratament… nu-mi dau seama daca o fac doar pt "expresivitate" ( apropiatii ma acuza mereu ca am o privire deranjant de expresiva :D ) ci doar pt faptul ca evit sa-mi intunec fata cu ochi obositi, ridati…etc. ( fotografia din articol e personala, probabil peste cativa ani nu-mi voi mai posta fotografiile proprii :)) ) Bine, de la o varsta pot sa evit eu mult si bine ca nu mai am incotro, nu va mai tine nici asta… sunt constienta; incerc insa sa trag tot mai mult de timp :)

      In ce priveste masajul, sunt cateva reguli:

      1) efectuat fara presiune mare, pt ca pielea e f subtire si zona f sensibila

      2) intotdeauna ascendent … desi mana tinde sa se duca in sens invers, asa cum spui si tu :)

      3) miscarile relaxante de presopunctura din cadrul masajului sunt trei si se fac la: radacina nasului, undeva la mijlocul sprancenei (deasupra irisului), si la coada sprancenei (undeva spre tampla).

      Insist foarte mult pe miscarea ascendenta intrucat muschii pleoapelor sunt cei implicati in ridurile din jurul ochilor; si nu e doar unul…sunt patru :D

      Ti-i detaliez ca sa-ti dai seama cam pe unde se afla:

      orbicular – da "laba gastei" in mimica actioneaza la plans,

      sprancenos- in mimica exprima durerea,

      depresor al sprancenei-contractia sa coboara spranceana,

      piramidal – coboara pielea dinspre sprancene si produce cute orizontale la radacina nasului.

      In plus sistemul nervos isi are terminatiile in ochi ( cred ca de aici se trage expresivitatea :) … glumesc, desigur

      In ce priveste miscarile specifice, te rog sa ma intelegi cat de greu mi-ar fi sa-ti explic pas cu pas fiecare dintre ele, este o tehnica complexa care nu poate fi inteleasa decat video (sau live). Cuprinde miscari de netezire prin vibratie, "spirale" in zona unde se formeaza laba gastei, "ciupituri", SI fiecare dintre ele executate pe grupele de muschi (descrisi mai sus). Da o cautare pe youtube si vezi daca gasesti ceva… desi in afara am vazut ca sunt f slabi la partea de masaj facial (daca gasesti ceva super trimite-mi si mie te rog, nu strica)

      A! Si crema o aplici pe toata suprafata ochiului, apoi incepi masarea usoara pana la absorbtia totala.

Dă-i un răspuns lui satenul Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.