Civilizatie si eleganta. Constientizare. Rafinament, protectie si grija. Curaj si acceptare. Lupta. Sensibilitate si lupta.
Fie ca alege sa devina personajul pozitiv sau negativ, barbatul modern o face cu stil, respectandu-si tot mai mult propria persoana si punand accentul pe imagine si ingrijire.
Comportamente care pana nu demult erau considerate feminine, acum sunt imbratisate si de barbati. Barbatul modern incepe sa perceapa necesitatea unui aspect ingrijit care sa emane respect si atractie.
Intr-un ritm tot mai alert, viata se consuma intr-o doza tot mai mare de stres, ce determina accentuarea unor probleme existente si aparitia altora noi.
Poate de aceea astazi sunt diversificate game extrem de variante pentru ingrijirea masculina,tocmai pentru a face fata acestei lumi agitate.
Dar ce alegem? Care dintre ele convinge, si dupa ce criterii?
Masculin gandind, ar trebui sa deducem ca acele produse care tintesc concret problemele si ofera confort.
Stiut fiind faptul ca una dintre cele mai mari probleme ale barbatilor este ingrasarea excesiva a parului, trebuie avuta in vedere achizitionarea unui sampon specific. Iar alegerea unui sampon pentru par gras sau cu matreata, din gama de produse cosmetice „de raft” nu este cea mai indicata(de avut in vedere ca reclama este „doar” sufletul comertului…). Aceste produse actioneaza asupra glandelor sebacee stimulandu-le, creeaza intr-adevar un efect benefic de scurta durata, dar in timp problema se poate agrava. Indicate in acest sens sunt doar sampoanele si lotiunile tratament cumparate din saloane profesionale sau din farmacii (produse dermato-cosmetice).
O alta problema spinoasa este caderea parului. Cel mai des intalnit tip de cadere a parului se numeste alopecie androgenetica si apare la barbati in jurul varstei de 30 ani, si este, asa cum ii spune si numele, de natura genetica, fiind influentata de hormonul masculin: testosteron.
Tehnica actuala permite efectuarea de transplanturi, insa pana acolo, barbatii pot ameliora, incetini sau regenera parul cu produse speciale, achizitionate la fel, din saloane sau din farmacii.
Este cunoscut faptul ca pielea masculina are un nivel ridicat de sebum si o rata mai mica de hidratare in comparatie cu pielea feminina. Acestea, impreuna cu diferenta de PH ( cel masculin fiind mai acid) sugereaza faptul ca folosirea produselor destinate femeilor, asa cum obisnuiesc majoritatea barbatilor, nu este alegerea potrivita. Produsele pentru barbati au formula unica si sunt special concepute si adaptate tipului de piele.
O problema, cu care m-am confruntat personal in cabinet, este aceea ca un consumator masculin va avea nevoie de informatii mult mai concrete si detaliate asupra produselor pe care le foloseste decat o femeie. Barbatii vor cabinete exclusiviste si neaparat tratamente personalizate, chiar daca, spre exemplu, e vorba doar de un tratament cosmetic standard pentru ochi. Este lesne de satisfacut aceasta problema atunci cand vine vorba de un tuns, intrucat rolul stilistului este de a sugera tunsoarea potrivita fiecarei conformatii faciale in parte, bucurandu-se astfel de unicitate si, implicit, rafinament. Dar in cazul unor tratamente sau produse cosmetice situatia se schimba.
De apreciat este faptul ca piata actuala este in expansiune, in ce priveste nevoile masculine, iar ofertele se perfectioneaza si se adapteaza constant. Sunt create game speciale dedicate barbatului care a constientizat ca trebuie sa acorde timp si atentie felului in care se prezinta.