Criza valorilor

   Simt ca incep sa vorbesc singura asistand la spectacolul ieftin de pe forumurile de frumusete pentru tineret. Nu ca as fi eu persoana cea mai intemeiata sa analizez asta, dar sunt convinsa ca multe dintre voi au fost sufocate de „manifestarile de grup” care au luat locul ratiunii.  Ma refer aici la problema arhidisputata in sfera virtula: „haine de firma”. Pro sau contra anumitor branduri, pustoaicele (si nu numai),  increzatoare in capacitatile lor de a judeca frumusetea, si in rigorile unei logici… inca neformate, isi disputa aprins parerile care de multe ori tin de domeniul aparentelor, a snobismului si nu au nici un temei in realitate. In baza acestui apetit sporit al hainelor de mall, arunca cu banii pe „etichete”, care de fapt sunt doar niste uniforme croite in serie pentru consumatorii de imagine.

   Sa revenim la esential si sa privim putin lucrurile:

   In primul rand referirile mele tin de produsele vestimentare si nu au nici o legatura cu firmele de renume care comercializeaza produse cosmetice. Acolo situatia este complet diferita, iar brandul in aceasta ramura a infrumusetarii spune cu totul altceva.

   Vorbesc aici doar de nejustificatele „nume cu ecou” al creatiilor vestimentare, si de impersonalul „se poarta”. Din dorinta de epatare sau de integrare si acceptare in grupuri bine vazute se irosesc banii pe „carpe de firma”. Spun asta pentru ca doar o mica parte din consumatorii care aleg produse de gen, o fac pe principiul calitatii si nu al imaginii. As exagera sa afirm ca toata piata romaneasca este plina de „marfa ieftina”… ei bine, nu. Revolta vine atunci cand te astepti ca in spatele unei firme cu nume sa gasesti materiale superioare calitativ si mai ales croieli si finisari impecabile. Dar cand intri intr-un magazin de lux, care afiseaza numele unui mare brand, si gasesti bumbac turcesc modelat dupa ultima strigare a modei… si care se aseaza dezgustator de eronat… ramai cu un gust amar; iar virusul reducerilor ataca sistemul estetic de valori si astfel consumatorul devine o victima sigura.

   Situatia mi se pare si mai dureroasa cand vad cat de molipsitoare este boala la nivelul generatiei foarte tinere, acolo unde mentalitatea grupului face legea. Raman deseori fara replica cand vad ca fericirea unui copil depinde de acel obiect vestimentar pe care il au toti colegii de scoala… in ideea ca daca nu-l ai si tu esti exclus din grup. Grav este ca mentalitatea o intalnim la o varsta la care caracterul este in formare si exista riscul unor repercursiuni majore in cazul in care esti permanent eliminat. Cum poti face educatia valorilor unui copil, atata timp cat nivelul intelectul de discernamant nu si-a atins maturitatea? Cum poti explica ca „ a fi special” nu inseamna „ a fi remarcat”, ci tine de originalitate? Mi-ati raspunde, probail, ca atata timp cat nu aruncam cu bani inspre copii, alegem sa facem educatie. Gresit. Alegem sa educam frumos un copil care va avea permanent probleme de adaptabilitate si in consecinta probleme de caracter.

   Personal, consider ca ne putem hrani ego-ul si altfel, prin alt sistem de valori decat cel dictat si impus de majoritate, altfel decat prin „haine de firma” si „placeri de lux” care ne priveaza de multe alte satisfactii marunte.

   Concluzionez cu aceeasi intrebare: ori sunt eu prea ciudata si am idei deplasate, ori criteriile si standardele mele de viata ma fac inadaptabila generatiei actuale, ori judec gresit valoarea ?

   Voi ce parere aveti despre toate aceste lucruri?