Vitamine, minerale, zeci de ingrediente mai mult sau mai putin naturale…

Cat de bine cunoasteti rolul si modul lor de actiune, sau cata importanta au ele in compozitia cosmeticelor?

Sper ca acest ghid sa va usureze alegerile si sa va ajute in achizitionarea produselor adecvate.

 

Alfa-hidroxi acizii (AHA)                                                                                                              

Sunt aditivi pentru numeroase produse cosmetice, folositi inca din antichitate. ( Cleopatra facea baie in lapte acru- acidul lactic).

Sunt derivati din fructe sau zaharuri din lapte.

Cei mai utilizati in industria cosmetica:

Acidul glycolic- din trestia de zahar

Acidul lactic – din lapte

Acidul malic – din mere si pere

Acidul citric – din citrice

Acidul tartric- din struguri

 Acesti acizi actioneaza in principal ca exfolianti si modifica celulele pielii (distrugand o parte din ele), permitand astfel ca in locul celulelor moarte pielea sa genereze un nou strat.

Stimuleaza productia de colagen si elastina si au efecte la nivelul pigmentatiei.

Se folosesc cu mare prudenta, cel mai indicat la recomandarile profesionistilor, intrucat asa cum sunt capabili de a inversa efectele photoage-ingului, in acelasi timp declanseaza o sensibilitate sporita a epidermei, cu un procent de aproximativ 50 %.

In cosmetica sunt folositi ca o alternativa la dermoabraziune, sterg liniile fine si ofera pielii un aspect neted. Insa tratamentele cosmetice sunt efectuate cu mare prudenta si sub supraveghere stricta.

Orice utilizare a produselor cu AHA necesita folosirea ulterioara a cremelor cu factor mare de protectie solara ( asa cum precizam, creste fotosensibilitatea cu 50% )

Pentru evitarea aparitiei iritarii cutanate de la alfa-hidroxi acizi, se recomanda inceperea cu un produs cu concentratii scazute in AHA, aplicarea lor pe piele facandu-se treptat.

Beta-hidroxi acizii : acidul salicilic, bicarbonatul de sodiu                                                                                 

Acidul salicilic a fost de asemenea studiat pentru efectele sale pe pielea imbatranita prematur.

Ca si AHA are efecte exfoliante, patrunde in porii care contin sebuum si distruge celulele construite aici.

BHA actioneaza foarte bine pe pielea cu exces de lipide( grasa) intrucat sunt solubili in ulei, fata de AHA care sunt solubili doar in apa.

Exista o multitudine de produse care contin acid salicilic. Unele se pot procura din comert (fara prescriptie medicala), altele necesita recomandarea medicului. Produsele trebuiesc utilizate cu prudenta, intrucat pot da reactii alergice.

Hidrochinona                                                                                                                               

Cremele de ingrijire care contin hidrochinona sunt cunoscute ca agenti depigmentari sau inalbitori. Aceste produse sunt folosite pentru diverse tulburari de pigmentare ca, petele de varsta, legate de sarcina sau de terapii hormonale. Exista produse cu hidrochinona care pot fi achizitionate fara prescriptie medicala, insa medicul specialist poate prescrie produse cu o concentratie mai mare de hidrochinona decat cele existente in comert, in cazul in care acestea din urma nu dau rezultate.

 Vitamina C   (click aici pentru articol detaliat)                                                                                                                                

Vitamina C este singurul antioxidant care stimuleaza sinteza de colagen, lucru foarte important, deoarece productia de colagen diminua cu inaintarea in varsta. Productia de colagen este scazuta si de expunerea la soare. Studiile au demonstrat ca vitamina C ajuta la diminuarea liniilor fine, a cicatricilor si a ridurilor. Produsele pe baza de vitamina C trebuie alese cu atentie. Vitamina C, in majoritatea formelor sale este destul de instabila atunci cand vine in contact cu oxigenul, devenind inactiva. De asemenea multe dintre  preparatele topice cu vitamina C  nu penetreaza suficient pielea, incat sa actioneze eficient.

 Acidul hialuronic                                                                                                              

Elasticitatea si tineretea pielii, capacitatea de a rezista la agresiunile climaterice se datoreaza in mare masura acidului hialuronic.

Prezent in tesutul uman este cel care asigura volumul tesutului conjunctiv, necesar unui aspect sanatos. Este cel care transporta si fixeaza apa. In plus, datorita structurii sale formeaza la nivelul peretilor un film invizibil si elastic, mentinand astfel apa in tesut.

Cu timpul acesta dispare datorita unor factori intrinseci ( varsta, sex, factori genetici) dar si factorilor externi ( soare, vant, medicamente, variatii de temperatura). Acidul hialuronic este recomandat in tratamente pentru toate varstele, atat pentru reducerea ridurilor fine, cat si pentru refacerea conturului fetei sau conturului buzelor. Solutiile de acid hialuronic fixeaza apa cu o intensitate extraordinara. Nu este toxic, nici alergenic si nu irita pielea.

Colagenul                                                                                                                                           

Proteina secretata de fibroblasti, responsabila de elasticitatea si rezistenta mecanica a pielii. Pierderea se produce odata cu inaintarea in varsta sau cu expunerea permanenta la soare. Colagenul are capacitatea de a imbunatati retentia de apa, formeaza un film protector la suprafata pielii si, in plus, accelereaza vindecarea ranilor, el insusi fiind un produs natural organismului uman.

Este considerat compus „cheie” in produsele pentru ingrijirea ochilor, intrucat la acest nivel exista tendinta de fragilizare a retelei naturale de colagen.

Peptidele cuproase                                                                                                                 

Peptidele cuproase sunt cunoscute ca cele mai eficiente produse pentru regenerarea pielii. S-a demonstrat ca peptidele pe baza de cupru stimuleaza productia de colagen si elastina si actioneaza ca un antioxidant. De asemenea, creste productia de acid hialuronic. In plus, studiile au aratat, ca enzimele dependente de peptidele cuproase, stimuleaza procesele naturale de reparatie de la nivelul tesuturilor. Aceste substante detemina catifelarea si cresterea fermitatii pielii, intr-o perioada mai scurta decat celelalte produse de intinerire. Ele diminueaza cicatricile de la nivelul pielii, deoarece activeaza functiile cutanate responsabile de aceste procese.

Acidul alfa-lipoic                                                                                                                              

Acesta mai este cunoscut sub numele de „miracolul din borcan”, pentru efectele sale antioxidante. Este un antioxidant foarte puternic, deoarece este solubil atat in apa cat si in grasimi, lucru care ii permite penetrarea usoara a celulelor la orice nivel. Datorita acestei proprietati, se crede ca acest acid asigura cea mai eficienta protectie impotriva modificarilor produse de radicalii liberi. Acidul alfa-lipoic reduce ridurile fine, determina o stralucire sanatoasa a pielii si creste nivelul altor antioxidanti, ca vitamina C.

CUPRUL                                                                                                                                                     

Este prezent in toate tesuturile si intr-o serie de enzime din corp. Acest mineral ia parte la formarea hemoglobinei si a celulelor rosii, realizand absorbtia fierului. La nivel cosmetic are importanta deoarece influenteaza culoarea parului si a pielii cat si metabolismul proteinelor, facilitand procesul de cicatrizare.  Ajuta la oxidarea vitaminei C si coopereaza cu aceasta la formarea elastinului prezent in fibrele musculare elastice ale corpului.

ZINCUL                                                                                                                                                       

Prezenta zincului in corpul uman este esentiala, intrucat este un component pentru cel putin 25 de enzime implicate in metabolism. Folosit in dermato-cosmetica accelereaza vindecarea ranilor si arsurilor, regenereaza celulele deteriorate si are rezultate deosebite in tratamentul acneei.

SILICIU                                                                                                                                                         

Este un antioxidant natural si s-a demonstrat ca ajuta la mentinerea elasticitatii tesutului incetinind oxidarea acizilor grasi nesaturati, acizi care solidifica proteinele in tesuturi.

Uleiul de Jojoba   (il poti cumpara de aici)                                                                                                                    

Uleiul extras din fructele de Jojoba contine numerosi acizi grasi dar si saruri minerale. Acesta reduce secretia de sebum, penetreaza rapid in piele, fapt pentru care nu este potrivit pentru produsele de masaj, dar hraneste excelent epiderma.
Este utilizat in tratamentul eczemelor si dermatitelor. Ajuta la tratamentul acneei si controleaza secretia de sebum la nivelul pielii si scalpului.

 Acidul citric                                                                                                                                          

Este un important acid organic cu un rol extrem de important in metabolismul uman. In preparatele dermatologice sunt incluse sarurile de acid citric pentru reglarea si stabilizarea pH-ului fiziologic al pielii.

Alantoina

Alantoina este un produs al metabolismului proteinelor. Stimuleaza cicatrizarea leziunilor si accelereaza regenerarea celulara. In plus exercita un efect keratolitic.

Secretia de melc

Este bogata in alantoina. Datorita potentialului sau regenerator, are rolul de a reface tesuturile la nivel celular, diminuand ridurile si liniile fine de expresie. Este extrem de eficienta inclusiv in tratamentul ridurilor profunde, arsurilor, petelor si urmelor de acnee.

Bisabololul

Bisabololul este o substanta activa extrasa din musetel. Alfa-Bisabolul intra in compozitia produselor cu efect antiiritant (produse pentru pielea sensibila, uscata), after-shave si alte produse pentru barbierit, lotiuni pentru fata si corp, produse pentru copii, produse pentru ingrijirea parului. Alfa-bisabololul are actiune antiiritanta, antiinflamatoare (impotriva iritatiilor provocate de detergenti, agenti nocivi din mediu, radiatii UV), cicatrizanta, antiseptica.
Acest ingredient actioneaza atat la nivelul pielii, cat si la nivelul mucoaselor.

Coenzima Q10

Coenzima Q10 -este prezenta in toate celulele. Este activa in toate etapele enzimatice ale degradarii oxidative si a nutrientilor.
In studiile biofizice se demonstreaza ca aplicarea topica a coenzimei Q10 reduce vizibil semnele imbatranirii cutanate.

D-biotin

Actioneaza ca o enzima, avand proprietati curative pentru pielea afectata de acnee.

Pro-vitamina B5 – dexpantenol

Dexpantenolul este o substanta cu un amplu spectru de actiune. Este utilizat in dermatologie pentru stimularea cicatrizarii leziunilor. Acidul pantotenic este un compus important al coenzimei A.  Aceasta joaca un rol important in metabolismul hidratilor de carbon, grasimilor si proteinelor. In diferite studii, s-a demonstrat ca aplicarea dexpantenolului pe leziuni si rani cutanate diminueaza considerabil timpul necesar refacerii epidermei. Acest lucru indica faptul ca pantenolul accelereaza refacerea celulara in straturile profunde. Dexpantenolul poseda proprietatea de hidratare, precum si capacitatea de fixare si stocare a apei. Este foarte bine absorbit de piele. Dexpantenolul  are  excelente proprietati antiinflamatorii. Este important de subliniat ca pantenolul poseda o extraordinara toleranta cutanata.  

Extractul de caviar

Are proprietati nutritive de refacere, imbunatatind textura pielii, conferindu-i hidratare elasticitate si tonus timp indelungat.

Glicerina

Se utilizeaza in produsele de ingrijire a pielii, ca agent ce mentine hidratarea, echilibrand nivelul de umiditate.

Untul de Shea  (il poti cumpara de aici)                                                                                                                        

Continutul sau ridicat in acizi grasi  face ca untul de Shea sa fie remarcabil pentru piele. Acesti acizi grasi sunt indispensabili in hidratarea epidermei si in procesul de mentinere a elasticitatii pielii. Untul de Shea are actiune de regenerare, ajuta pielea sa-si recapete supletea si are actiune antirid.
Totoadata, untul de Shea protejeaza pielea impotriva radiatiilor UV si agresiunilor factorilor de mediu, previne formarea ridurilor, calmeaza pielea iritata.
In plus, untul de Shea este bine cunoscut pentru efectul sau cicatrizant.

 

 INGREDIENTE   CARE   AR   TREBUI   EVITATE   IN   PRODUSELE   COSMETICE :

  • Ureea – este cel mai utilizat conservant folosit, dupa parabeni (compusi sintetici inclusi in aproape toate categoriile de produse cosmetice). Reprezinta principala cauza de aparitie a dermatitei. Poata fi intalnita  sub denumirea: Germall II (diazolidinyl urea) si Germall 115 (imidazolidinyl urea). Aceste substante chimice sunt toxice pentru organism.
  • Parabenii – sunt conservantii cei mai utilizati in industria cosmetica. Folositi pentru a inhiba dezvoltarea bacteriilor si pentru a prelungi valabilitatea produsului cosmetic, acestia sunt toxici. Studiile efectuate au aratat ca pe langa reactiile alergice si iritatii ale pielii, acesti parabeni se intalnesc in tesuturile tumorale ale femeilor care se confrunta cu cancerul mamar. Asadar, absorbtia lor in organism si acumularea in timp pot cauza cancer.
  • Parafina  – este continuta in aproximativ 10% din produsul cosmetic si este folosita pentru pretul ei scazut, cu o mare stabilitate si o usoara integrare in orice formula. Parafina blocheaza porii si inhiba functiile naturale ale pielii. Este folosit in foarte multe produse (Uleiurile pentru bebelusi contin 100% ulei mineral, adica parafina!).
  • Sodium Lauryl Sulfate (SLS) – substanta sintetica folosita in majoritatea sampoanelor, spumantelor de baie si sapunurilor. Cauzeaza iritatii, caderea parului si alte reactii alergice. Este adesea „deghizata” intr-o substanta naturala, prin explicatia ca „provine din nuca de cocos”. Interactionand cu alte substante formeaza nitrati, care sunt recunoscuti ca si substante cancerigene.
  • Propylene Glycol – este un element standard pentru majoritatea extraselor din plante. Este sintetic si a fost legat, in mod repetat, de un numar mare de alergii si reactii toxice.
  • Stearalkonium Chloride – substanta chimica folosita ca si ingredient in balsamul de par si in diferite creme. Este toxica si cauzeaza reactii alergice. Se sustine ca ar avea proprietati de hidratare si este mult mai ieftin si usor de folosit in compozitia balsamurilor de par decat proteinele si extractele din plante (care intr-adevar aduc beneficii pentru sanatatea parului).

 

Un comentariu

  1. Din nou eu, am 1000 de intrebari :)

    Ce parere ai de acidul hyaluronic, ca adaos in creme si lotiuni tonice? Spuneai ca nu recomanzi decat cel certificat ca poate penetra pielea si ca ai un furnizor. Il poti divulga? (dc se poate, bineinteles). Eu am cumparat de la Mayam, inainte sa citesc articolul tau, ii voi intreba de certificare.

    Si iar o sugestie tehnica, se poate seta din admin-ul sitului sa primim o notificare pe email cand raspunzi la un articol?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.